5 iunie 2013

PHOENIX ROEBELENII ...




Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest prin vocea Președintelui Ing.peis. Andrei Condoroș își exprimă public nemulțumirea vizavi de soluția de amenajare peisageră a insulelor de spațiu verde dintre sensurile de mers a Bulevardul I.C. Brătianu și Străzii Michelangelo din Timișoara, prin poziționarea unor ghivece plantate cu exemplare din specia Phoenix roebelenii (palmier).

Phoenix roebelenii se caracterizează în primul rând ca fiind o specie alohtonă, ceea ce înseamnă că arealul natural se află în alte zone geografice decât cea a Timișoarei, precum Australia, SE Asiei și Estul Africii, prin urmare specia nu este întâlnită în condiții naturale de creștere și nu face parte din biodiversitatea locală și din peisajul de câmpie din Banat. Mai mult, valoare arborelui, din punct de vedere ecologic este una scăzută, sensibilă la factorii de mediu urbani, naturali sau antropici și cu o valoare estetică îndoielnică raportată la peisajul urban existent. În condițiile în care Timișoara aspiră la statutul, onorabil de altfel, de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, printr-un mic si relevant paralelism cu subiectul în discuție, specia este total necaracteristică peisajului cultural timișorean.
Nu pot să nu ridic problematica costurilor de achiziție și ulterior a celor care se impun în vederea întreținerii lor în perioada vremii nefavorabile (depozitare, transport, protejare etc.) în raport cu nevoile și mai ales beneficiile aduse locuitorilor din Timișoara. 
Fără a avea pretenția de a trata subietul exhaustiv, dorim să atragem totodată atenția asupra unei tendințe tot mai evidente, de a utiliza în aliniamentele unor importante artere de circulație (Calea Aradului, Vasile Pârvan, Take Ionescu etc), exemplare ’pitice’ de arbori, cu un rol ecologic și estetic cel puțin modest, ca să nu spun total nepotriviți. Paradoxal acestor intervenții, semnalăm înlăturarea tocmai a unor exemplare cu o valoare ecologică și ornamentală ridicată din specile Tilia (tei) și Aesculus (castan porcesc) de pe alte străzi din oraș (Bvd. Revoluției, str.Popa Șapcă etc.

Facem pe această cale recomandarea ca intervențiile în spațiile verzi publice din Timișoara să se facă în baza unor strategii publice prealabile (masterplan), conturate și fundamentate profesional în parteneriat cu specialiști, membrii ai asociațiilor profesioniste și/sau ai instituțiilor de învățământ superior de specialitate din Timișoara.
Recomandăm de asemenea angajarea în cadrul Direcției de Mediu a Primăriei  Municipiului Timișoara a unui grup de specialiști, având specializarea - arhitectura peisajului cât și conexe și care să facă dovada incontestabilă a capacității lor profesionale, mai mult corelarea tuturor acestor soluții de intervenție în spațiile verzi cu politicile și constrângerile unui urbanism de calitate.
Nu în ultimul rând, solicităm tragerea la răspundere a celor responsabili pentru soluțiile alese cât și comunicarea unui punct de vedere oficial al Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Timișoara, 05 iunie 2013

16 martie 2013

2% pentru ASOP ROMANIA




Ce presupune?
În fiecare an, conform art. 84, alin. 2 din Codul Fiscal, orice contribuabil are dreptul de a alege destinaţia celor 2% din impozitul pe venit, putând redirecționa această sumă către o organizație non-profit. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau o donație, ci face parte din impozitul pe venit deja achitat.

Ce trebuie să ştiţi despre AsoP România?
Asociația Peisagiștilor din România – AsoP este o asociație transparentă și eficientă, unica din România, care reprezintă profesia de peisagist și promovează calitatea produsului de arhitectura peisajului. Direcţionarea a 2% din impozitul Dumneavoastră către Asociația Peisagiștilor din România-AsoP, constituie o opţiune şi nu o obligaţie. Sumele colectate astfel vor sprijini proiectele AsoP Romania.

Ce ne propunem în 2013?
1. Constituirea de filiale teritoriale (Vest, Nord-Vest, Centru, Nord-Est) pentru susținerea activității Asociației și a obiectivelor acesteia la nivel local și regional;
2. Realizarea unei pagini de internet prietenoase, care să răspundă nevoilor Asociației Peisagiștilor din România – AsoP și care să constituie o interfață utilă pentru cei interesați de această ramură profesională;
3. Redactarea primei reviste de arhitectura peisajului din România;
4. Continuarea demersurilor legale în vederea întăririi imaginii și poziției peisagistului la nivel național și internațional astfel încât calitatea produsului de peisagistică să producă efecte vizibile, cu rezultate directe în creșterea calității vieții și a spațiilor publice din România;
5. Sprijinirea proiectelor derulate de Asociația Peisagiștilor din România – AsoP (proiecte de cercetare, proiecte culturale, expoziții, conferințe etc.)

Cum redirecționez?
Pentru venituri din salarii, veţi completa formularul 230 [ click pt.formular ]. În cazul altor venituri, veţi completa formularul 200  [ click pt.formular ]. Formularele sunt completate cu datele de identificare ale Asociaţiei Peisagiștilor din România – AsoP.
Formularele se completează în două exemplare, dintre care unul se depune la Administrația Fiscală, iar celălalt se păstrează.
Formularele se depun la Administrația Fiscală de care aparțineţi. Pot fi depuse personal sau pot fi trimise prin poșta (ca scrisoare recomandată). Pentru a afla adresele unităților click aici.

  
Dacă doriţi să aflaţi mai multe informații despre Asociația Peisagiștilor din România –AsoP şi activitățile noastre, ne puteți contacta la adresa: office@asop-romania.org.ro  sau pe pagina de Facebook (www.facebook.com/asopromania).

20 ianuarie 2013

PARCELĂRI BUCUREȘTENE


Fondul rezidential din cadrul ansamblurilor de parcelari reprezinta un fragment specific Bucurestiului interbelic, din cadrul unui amplu fenomen de schimbare / modelare a vietii urbane (prin modele urbanistice de influenta, construirea masiva de locuinte si politicilor încurajatoare). 
Realizate cu preponderenta în prima jumatate a sec. XX, exemple precum parcelarile cu locuinte din zonele preindustriale si industriale ale Bucurestiului (zona Filaret, zona Obor, zona cailor ferate Gara de Nord, zona fostei lotizari Bonaparte, etc), s-au bazat pe existenta a doua momente importante: infiintarea Societatii Comunale pentru Locuinte Eftine si realizarea Planului Director de Sistematizare al Bucurestiului.
Inventarierea elementelor de urbanitate ale orasului interbelic, pornind de la case, la spatiul public, edificiile si dotarile comunitare, elemente ale peisajului ambiental al strazii, insemne ale reprezentarii sociale a locuitorilor, sunt cateva dintre obiectivele urmarite de studiu în a recupera specificul si identitatea locala. 
Transpunerea datelor de teren într-o matrice digitalizata confera o viziune generala asupra stadiului fizic si social al acestor parcelari, pe baza careia se pot alcatui studii interdisciplinare si metodologii de interventie concreta în spiritul revitalizarii lor, prin implicarea specialistilor si locuitorilor în proiecte de creativitate urbana.


Lider proiect:
Asociatia Peisagistilor din Romania - AsoP, Filiala Bucuresti
Parteneri: 
Asociatia Peisagistilor din Romania - AsoP, 
Universitatea Spiru Haret - Facultatea de Arhitectura, 
RPR+ Birou de Studii Contemporane.
Cu sprijinul financiar al: 
Uniunii Arhitectilor din Romania - UAR, prin programul cultural - Observatorul Urban.
Internet:
http://parcelari.softimpera.ro/