20 ianuarie 2013
PARCELĂRI BUCUREȘTENE
Fondul rezidential din cadrul ansamblurilor de parcelari reprezinta un fragment specific Bucurestiului interbelic, din cadrul unui amplu fenomen de schimbare / modelare a vietii urbane (prin modele urbanistice de influenta, construirea masiva de locuinte si politicilor încurajatoare).
Realizate cu preponderenta în prima jumatate a sec. XX, exemple precum parcelarile cu locuinte din zonele preindustriale si industriale ale Bucurestiului (zona Filaret, zona Obor, zona cailor ferate Gara de Nord, zona fostei lotizari Bonaparte, etc), s-au bazat pe existenta a doua momente importante: infiintarea Societatii Comunale pentru Locuinte Eftine si realizarea Planului Director de Sistematizare al Bucurestiului.
Inventarierea elementelor de urbanitate ale orasului interbelic, pornind de la case, la spatiul public, edificiile si dotarile comunitare, elemente ale peisajului ambiental al strazii, insemne ale reprezentarii sociale a locuitorilor, sunt cateva dintre obiectivele urmarite de studiu în a recupera specificul si identitatea locala.
Transpunerea datelor de teren într-o matrice digitalizata confera o viziune generala asupra stadiului fizic si social al acestor parcelari, pe baza careia se pot alcatui studii interdisciplinare si metodologii de interventie concreta în spiritul revitalizarii lor, prin implicarea specialistilor si locuitorilor în proiecte de creativitate urbana.
Lider proiect:
Asociatia Peisagistilor din Romania - AsoP, Filiala Bucuresti
Parteneri:
Asociatia Peisagistilor din Romania - AsoP,
Universitatea Spiru Haret - Facultatea de Arhitectura,
RPR+ Birou de Studii Contemporane.
Cu sprijinul financiar al:
Uniunii Arhitectilor din Romania - UAR, prin programul cultural - Observatorul Urban.
Internet:
http://parcelari.softimpera.ro/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)