14 noiembrie 2012

COMUNICAT DE PRESĂ // 14.11.2012


Asociaţia Peisagiştilor din România - AsoP anunţă lansarea publicaţiei “Cimitirul ca element în evoluţia peisajului cultural. Studiu de caz: cimitirele rurale din Banat. Evenimentul va avea loc în data de 16.11.2012, ora 18.00, la sala Centrului de Artă şi Arhitectură, Bastionul Theresia – ADETIM Timişoara. Studiul va prezenta rezultatele finale ale proiectului “Cimitirul ca element în evoluţia peisajului cultural. Studiu de caz: Cimitirele rurale din Banat” sub forma unei lucrări scrise şi a unei expoziţii fotografice care va ilustra fragmente din peisajul analizat şi aspecte din activităţile organizate în cadrul proiectului.

Proiectul mai sus menţionat are în vedere diversitatea etnică a localităţilor din Banatul românesc, rezultatul concretizându-se prin analizarea din punct de vedere architectural, de peisaj şi cultural a peste 100 de cimitire ale diferitelor etnii prezente în satele acestui spaţiu cultural şi publicarea concluziilor în paginile unei lucrări cu acelaşi nume. Studiul şi-a propus să promoveze cimitirele ca element de patrimoniu cultural, în care se pot regăsi elementele de cultură care s-au succedat în timp, dar şi promovarea acestora ca sursa de regăsire a rădăcinilor familiale şi etnice, de „martor” al evoluţiei relaţiilor interetnice.

Sunt invitați să ia cuvântul: D-nul Arh. Peis. Alexandru Ciobotă (AsoP România), D-na Dr. Elena-Rodica Colta (Complexul Muzeal Arad), D-na Prof.univ.dr. Otilia Hedeşan (Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara).

La acest eveniment au fost invitaţi să participe oficiali ai Consulatului Onorific al Republicii Cehe la Timişoara, Consulatului Onorific al Republicii Austria la Timişoara, Consulatului German din Timişoara, Consulatului General al Republicii Serbia la Timişoara şi Consulatului Onorific al Republicii Ungaria la Timişoara, precum şi reprezentanţii ai principalelor comunităţi etnice şi confesionale din Banat.

Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional - AFCN şi de către Asociaţia Peisagiştilor din România, în colaborare cu: Complexul Muzeal Arad, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul Satului Bănăţean Timişoara, Muzeul Banatului Montan Reşiţa, Universitatea “Politehnică” Timişoara, Facultatea de Arhitectură, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Timiş , Editura Universităţii de Vest şi PrintPress.

Cele menţionate anterior prezintă exclusiv opinia Asop România iar Administraţia Fondului Cultural Naţional nu poate fi făcută răspunzătoare de felul în care se folosesc informaţiile cuprinse în prezentul anunţ.


Pentru detalii referitoare la acest proiect:
Coordonator proiect: Arh. Peis. Alexandru Ciobotă
Asociaţia Peisagiştilor din România - Asop
Telefon: 0751161242

2 noiembrie 2012

Cimitirul ca element în evoluția peisajului cultural. Studiu de caz:cimitirele rurale din Banat.


Studiul este realizat de Asociația Peisagiștilor din România - AsoP și are în vedere diversitatea etnică a localităților din Banatul românesc, rezultatul concretizându-se prin analizarea din punct de vedere arhitectural, de peisaj și cultural a peste 80 de cimitire ale diferitelor etnii prezente în satele acestui spatiu cultural și publicarea concluziilor în paginile unei lucrări cu același nume.

Perioada: 15 martie 2012 - 15 octombrie 2012

Echipa de cercetare: 
ing.peis. Alexandru Ciobotă, 
ing.peis. Raluca Rusu, 
ing.peis. Andrei Condoroș, 
arh. Vladimir Obradovici.

Parteneri: 

Universtatea ‚Politehnică’ Timișoara - Facultatea de Arhitectură, 
Muzeul de Arheologie și Istorie din Arad, 
Muzeul Banatului Timișoara, 
Muzeul Banatului Montan Reșița, 
Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Colaboratori:

Dr. Rodica Elena Colta - Complexul Muzeal Arad, Etnolog
Dr. Otilia Hedesan - Facultatea de Litere Timisoara, Profesor de civilizatie romaneasca
Dr. Vasile Dudas - Muzeul Banatului din Timisoara, Istoric, Coordonator Sectie Istorie

Studiul a fost posibil datorită finanțării nerambursabile oferite de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN, aria tematică - Patrimoniu Cultural Național.

Informatia rezultata in urma derularii proiectului poate fi accesata si pe pagina de internet www.cimitiredinbanat.ro (in curand) si pagina de Facebook - https://www.facebook.com/pages/Cimitire-din-Banat/513700775316558?ref=hl