31 ianuarie 2011

Reamenajarea Parcului din Livada Poştei, Braşov - CONCURS DE IDEI

Concursul este iniţiat de Schaeffler România, o companie industrială foarte importantă pe plan local, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov. Investiţia va fi asumată de companie împreună cu alţi investitori privaţi. Concursul are ca scop principal selectarea celor mai bune propuneri pentru crearea unui parc contemporan sustenabil, cu o identitate proprie, care să constituie un centru de interes în oraş, articulat coerent în sistemul verde al Braşovului. Amplasamentul cu o suprafaţă de cca. 2,7 ha este situat în vecinătatea centrului istoric, către Nord-vest, într-o zonă cu repere deosebite de peisaj natural şi construit a Braşovului.
Concursul de soluţii este deschis, în două faze, cu ridicarea anonimatului după jurizarea Fazei I. Juriul va selecta 8 proiecte finaliste care vor fi dezvoltate în Faza a II-a. Câştigătorului concursului i se va încredinţa lucrarea.
Organizatorul concursului este Ordinul Arhitecţilor din România în parteneriat cu Filiala Braşov-Covasna-Harghita a Ordinului.

ELIGIBILITATEConcurenţii, atât individual cât şi ca membri ai unei echipe, pot fi profesionişti sau studenţi/absolvenţi în specialităţile arhitectură, urbanism, peisagistică, design, arte plastice. În Faza a II-a, este obligatorie cooptarea în echipă a unui arhitect cu drept de semnătură, membru al Ordinului Arhitecţilor din România sau al unei organizaţii profesionale similare din ţările Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană.

LIMBAToate documentele de calificare şi piesele proiectului vor fi redactate obligatoriu în limba română. Documentele de calificare emise în afara Statului român vor fi traduse în limba română şi legalizate.

PREMIIConcurenţii finalişti în număr de 8 desemnaţi de juriu în Faza I vor primi onorarii de participare în sumă de 1000 Euro fiecare.
La finalul concursului se vor acorda următoarele premii:
-Premiul I - 5000 euro
-Premiul II - 2500 euro
-Premiul III - 1000 euro.

JURIUJuriul este format din 5 membri titulari şi 4 membri supleanţi:
1. dir. gen. Alexandru Blemovici – membru titular, reprezentant Schaeffler România
2. arh. Răzvan Dracea – membru titular
3. arh. Kim Attila – membru titular
4. primar George Scripcaru – membru titular, reprezentant Primăria Mun. Braşov
5. arh. Dorin Ştefan – membru titular
6. ing. Cerasela Muntean – membru supleant şi consultant pentru director general Schaeffler
7. arh. Edmund Olsefszky – membru supleant
8. istoric Alexandru Stănescu – membru supleant şi consultant pentru primar
9. arh. Tudor Sfarghiu, Primăria Mun. Braşov – membru supleant şi consultant pentru primar.

CALENDARUL CONCURSULUI
Lansarea concursului                                                               27 ianuarie 2011
Vizita amplasament                                                              4 februarie 2011, ora11.00
Termen limită pentru formularea întrebărilor                            11 februarie 2011
Termen pentru transmiterea răspunsurilor la întrebări                18 februarie 2011
Termen limită pentru înscriere                                                  14 martie 2011
Termen limita predare directă/ depunere poştă/ curier Faza I    21 martie 2011, ora 16.00
Termen limită livrare proiecte predate prin poştă / curier          25 martie 2011, ora 16.00
Jurizare Faza I                                                                       1-4 aprilie 2011
Anunţare soluţii reţinute pentru Faza a II-a                              5 aprilie 2011
Depunere şi soluţionare contestaţii                                       5-8 aprilie2011,ora 24.00
Anunţare rezultate Faza I + cerinţe pentru Faza a II-a            11 aprilie 2011
Termen limită înscriere Faza a II-a şi formulare întrebări         18 aprilie 2011
Termen pentru transmiterea răspunsurilor la întrebări              21 aprilie 2011
Termen limită predare directa/ depunere poştă/ curier Faza II  16 mai 2011, ora 16.00
Termen limită livrare proiecte predate prin poştă / curier          19 mai 2011, ora 16.00
Jurizare Faza a II-a                                                              20-21 mai 2011
Anunţarea rezultatelor Faza a II-a                                         23 mai 2011
Depunere şi soluţionare contestaţii                                        26 aprilie 2011, ora 24.00
Festivitate premiere                                                                1 iunie 2011

ÎNSCRIEREA LA CONCURSConcurenţii se pot înscrie fără plată, în perioada 27 ianuarie – 14 martie 2011, prin completarea şi expedierea la secretariatul concursului a formularului de Preînscriere din  Pachetul B - Regulament sau prin preînscrierea pe pagina dedicată concursului (http://www.oar.org.ro/preinscriere.php?id=19) a site-ului Internet al OAR www.oar.org.ro, secţiunea Concursuri.

DOCUMENTAŢIA DE CONCURSTema, regulamentul şi anexele ce formează documentaţia de concurs sunt disponibile exclusiv în format electronic şi pot fi descărcate din pagina concursului a site-ului Internet al OAR www.oar.org.ro, secţiunea Concursuri.

VIZITAREA AMPLASAMENTULUIPromotorul concursului organizează în data de 4 februarie 2011, ora 13.00 o vizită la amplasament – loc întâlnire la intrarea principală în parc (mijlocul laturii parcului dinspre Str. Şirul Livezii). Participanţilor interesaţi li se va face o prezentare a amplasamentului şi a temei, după care aceştia vor putea adresa punctual întrebări ce se vor consemna Costurile şi organizarea călătoriei cad în seama participanţilor. Cei interesaţi să viziteze amplasamentul se vor înscrie la Secretariatului concursului până în data de 2 februarie 2011.

PREDAREA PROIECTELORCondiţiile de conţinut şi de redactare ale proiectului sunt prezentate în tema de concurs şi regulament.
Proiectele vor fi predate direct sau expediate prin poştă/curier la sediul secretariatului local, cu adresa: Filiala Teritorială Braşov-Covasna-Harghita a Ordinului Arhitecţilor din România, Şirul Beethoven nr. 2, Braşov, jud. Brasov.
Data şi ora limită a predării este 21 martie 2011, ora 16.00.
Pe ambalaj se va menţiona „PENTRU CONCURS PARC BRAŞOV”.
Coletele poştale trebuie să aibă înscrisă data şi ora depunerii la oficiul poştal / curier.

SECRETARIATUL CONCURSULUI
Ordinul Arhitecţilor din România cu sediul în Bucureşti, str. Pictor Arthur Verona nr. 19, cod poştal 010312, sector 1; tel./fax: (4)021-3172634, (4)021-3172635; e-mail: concursuri@oar.org.ro sau concursuri@oar.bicau.ro. Comunicarea concurenţilor cu secretariatul se face în scris.

alte detalii

19 ianuarie 2011

ELASA Annual Meeting 2011 - Germany

 EUROPEAN LANDSCAPE ARCHITECTURE STUDENT ASSOCIATION - ELASA

ELASA ANNUAL MEETING - GERMANY
14th–28th August 2011

14 days roundtrip through Germany. Organised by students from TU München with support of mini teams in other cities.
Landscapes aren’t static objects. Changing political conditions and a social rethinking breed new types of landscape, the ENERGETIC LANDSCAPES:

Landscapes, characterised by new forms of energy generation.

  • How is the problem of energy generation to be solved without compromising aesthetics?
  • What will be our planning proposals for our growing or shrinking regions?
  • What are the possible sustainable approaches?
  • How will we deal with the future ecological and economical conflicts in the European context?
Detalii

ELASA Mini-meeting 2011 @ IFLA World Congress

Mini-meeting 2011 – Switzerland in cooperation with IFLA World Congress
4 days special meeting in Zurich 25th – 29th June 2011

For the first time ever, ELASA will collaborate with IFLA and the student charette. Charette participants will have the opportunity to participate in the ELASA meeting which follows on from the congress. This will encourage increased student involvement in the IFLA Congress, Student Charette and ELASA.


Detalii

ELASA Mini Meeting 2011 – Slovenia

EUROPEAN LANDSCAPE ARCHITECTURE STUDENT ASSOCIATION - ELASA






  


Organised by: DŠKA – Društvo Študentov Krajinske Arhitekture 
(Slovenian Society of Landscape Architecture Students)
25th– 31st March 2011  
 
Winescapes. Landscape shaped by vineyards and wine. At the ELASA Minimeeting 2011 in Slovenia we will visit a variety of diverse landscapes of Slovenia and explore them through vineyards. Six days of hiking, observing, sketching and trying some of Slovenia’s excellent wines. Winescapes, taste some?



 

13 ianuarie 2011

Conferinta ECLAS 2011. Anunt.

Conferinţa din 2011 a ECLAS (Consiliul European a Scolilor de Arhitectura Peisajului) va avea loc în perioada 7-10 septembrie la ‚Departamentul de Peisagistica’ al Universitatii din Sheffield, Marea Britanie. Conferinţa îşi va concentra atenţia pe două principii centrale şi istorice ale arhitecturii peisajului: estetica si etica. Prin aducerea acestor aspecte înfrăţite, dar mult contestate laolaltă, la un eveniment care va fi caracterizat nu numai prin diseminare academică dar şi prin acţiune şi de dezbatere, sperăm să asigurăm noi perspective privind teoria arhitecturii peisajului, metode şi instrumente pedagogice.

Sesiunile Conferinţei sunt organizate în şase teme transversale: ”Peisaje de zi cu zi”, „Vegetaţia şi apa”, „Sud-Est-Nord-Vest”, „Educaţie”, „Grădina” şi „Neprevăzutul”. Subiectele au fost alese întocmai pentru a reflecta anumite aspecte care sunt uneori trecute cu vederea în mediile academice cat şi pentru a aborda probleme de interes general pentru arhitectura peisajului la nivel european şi mondial.

Vă invităm să sustineţi lucrări pentru una din temele alese. Pentru mai multe informatii cu privire la Conferinţă, temele abordate şi sub ce forma va trebui acest rezumat prezentat vă rugăm să accesaţi pagina oficială de internet a Conferinţei la: http://www.eclas2011.org/

Oraşului Sheffield este situat in apropierea Parcului Naţional ‚Peak District’ şi în preajma unor serii numeroase de peisaje istorice deosebite şi centre pentru arta contemporană în peisaj. În cadrul Conferinţei vor fi organizate vizite către remarcabile parcuri şi grădini din secolul al XVIII-lea, peisaje culturale, precum şi colecţii de sculptură contemporană

Vă aşteptăm cu nerăbdare în Sheffield!

Comitetul de organizare


10 ianuarie 2011

Consultare publica privind Structura Clasificarii Ocupațiilor din România potrivit ISCO 08 -la nivel de ocupație



CONSULTARE PUBLICĂ


Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a efectuat o revizuire a Clasificării Internaţionale Standard a Ocupaţiilor (ISCO-88) cu scopul de a pune la dispoziţie o clasificare mai eficientă care să poată fi folosită de toate ţările la următoarea rundă de recensăminte ale populaţiei, precum şi în cadrul serviciilor naţionale de ocupare a forţei de muncă şi al altor aplicaţii orientate către clienţi.

OIM a definitivat structura Clasificării Internaţionale Standard a Ocupaţiilor - ISCO 08 şi prin Rezoluţia din 6 decembrie 2007 a aprobat ISCO 08 potrivit propunerii formulate la Întâlnirea de lucru a Experţilor în Statistica Muncii.

În vederea asigurării relevanţei, coerenţei şi comparabilităţii datelor statistice structurate la nivel de ocupaţie, EUROSTAT a propus reglementarea de către Comisia Europeană a utilizării ISCO 08, concretizată prin Regulamentul nr.1022/29.10.2009 care impune atât implementarea ISCO 08 în clasificările naţionale pentru ocupaţii, cât şi adaptarea anchetelor statistice conform structurii ISCO 08.

Implementarea Regulamentului nr.1022/29.10.2009 implică două etape şi anume:

Etapa I: Aprobarea, prin hotărâre a Guvernului, a Structurii Clasificării Ocupaţiilor din România potrivit Clasificării Internaţionale Standard a Ocupaţiilor – ISCO 08, până la nivelul grupelor de bază. Menţionăm că proiectul Hotărârii Guvernului de aprobare a acestei structuri urmează să fie adoptat de Guvernul României.

Etapa II: Elaborarea unei noi structuri a Clasificării Ocupaţiilor din România - la nivel de ocupaţie (şase caractere), care a implicat un proces de translatare a ocupaţiilor în noua versiune a Structurii COR.
Având în vedere cele menţionate mai sus, supunem consultării publice această versiune actualizată a COR potrivit ISCO 08.

Varianta finală a Clasificării Ocupaţiilor din România, actualizată potrivit ISCO 08, ce urmează a fi aprobată prin Ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui
Institutului Naţional de Statistică va putea fi utilizată, pentru o perioadă stabilită prin acest act normativ, în paralel cu actuala formă a COR (conform ISCO 88) care se regăseşte în prezent pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe prima pagină la secţiunea COR.
Mai multe detalii aici .

4 ianuarie 2011

ECOWEEK 2011 URBAN COMMUNITIES + GREEN ARCHITECTURE















This year, for one more year ECOWEEK brings together the best among ecologically minded-architects, designers, landscape architects, young professionals, and graduate students, in a week of creative thinking 'out of the box', cooperation, dialogue, intercultural exchange, networking, hard work and lots of fun!

ECOWEEK 2011 is a great opportunity for young professionals to learn about 'green' buildings, to hear and meet the best architects in the field, to learn from the best engineers and experts in the field, to train and gain experience in how to think, plan and design 'green'.

ECOWEEK includes lectures and keynote lectures by international speakers, documentaries, thematic lectures and interdisciplinary workshops, site visits, and more!

ECOWEEK has invited since 2005 internationally acclaimed speakers, expert architects, landscape architects and engineers to give lectures about their projects, explain how 'green' buildings work and how we design and operate them, to lead design workshops and share their experience, expertise and skills with young professioinals, and to give us insights and inspire us about sustainable solutions in design and beyond.

ECOWEEK 2011 takes place in March 28 - April 3, 2011 in Thessaloniki, northern Greece, an important port city, accessible by train from Europe, the Balkans, and Turkey. Thessaloniki, an ancient city dating back to Alexander the Great, has been home to many religions, ethnicities, languages and nationalities throughout history, traces and monuments of which can still be seen when walking through the city. ECOWEEK is very proud to hold its first conference and workshops in this important historic and inspiring city.

ABOUT ECOWEEK

ECOWEEK is an independent non-governmental organization (NGO) with international activity. Its mission is to raise public environmental awareness and involvement of the public and especially young people, in environmental protection, 'green' building and initiating activities that promote the principles of Sustainability. ECOWEEK was established in Greece in 2005, and today is active in Greece, Cyprus and the Middle East. ECOWEEK ... habits change ... climate change

More details