Întâlnirea a avut loc în urma unor repetate sesizări adresate Primăriei Municipiului Timișoara în legătură cu tăierile greșit aplicate arborilor urbani de pe teritoriul orașului, care au ca și rezultat degradarea treptată a calității vegetației urbane și pierderi importante din volumul verde al orașului. La întâlnire au luat parte:
din partea Primăriei Municipiului Timișoara:
- Dl Nicolae Robu, Primar,
- Dl. Adrian Bere-Semeredi, Director Direcția Mediu
- Dna. Diana Mihaela Nica, Șef Serviciu Spații Verzi și Locuri de Joacă.
din partea Asociației Peisagiștilor din România - AsoP, Filiala Teritorială Vest:
- Dna. Raluca Rusu, peisagist, Vicepreședinte,
- Dl. Alexandru Ciobotă, peisagist,
iar din partea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele
Mihai I al României” din Timișoara:
- Dna. Prof. dr. ing. Isidora Radulov, Prorector USAMVBT,
- Dl. Conf. dr. ing. Dorin Camen, Decan Facultatea de Horticultură și Silvicultură,
- Dna. Prof. dr. ing. Olimpia Iordănescu,
- Dna. Conf. dr. ing. Daniela Poșta,
- Dl. Asist. Dr. ing. Marius Silivășan
- studenții specializărilor de Horticultură și Peisagistică
precum și reprezentanți ai societăților Rogera SRL și Green City Andlive SRL.
Întâlnirea a fost deschisă la ora 10:07 la sediul Primăriei Municipiului Timișoara de către domnul primar Nicolae Robu, care a făcut o scurtă introducere a participanților și a prezentat motivul întâlnirii. Tema principală a fost nemulțumirea față de calitatea precară a tăierilor aplicate în coronamentul arborilor urbani, insistându-se pe renunțarea la practica tăierilor radicale ale coronamentului. Ca teme secundare, domnul primar a reafirmat faptul că va urmări creșterea suprafețelor de spații verzi la nivelul orașului prin crearea de noi spații verzi, pe suprafața unor terenuri abandonate, luând în calcul chiar achiziția de terenuri noi. De asemenea a reafirmat dorința de a crește calitatea materialului nou plantat pe raza municipiului Timișoara urmărindu-se indicatori calitativi precum circumferința tulpinii și gradul de formare al coroanei arborilor la plantare.
Reprezentanții AsoP Vest au întărit afirmația prin care societățile care dețin contracte cu Primăria Municipiului Timișoara pentru lucrări de întreținere spații verzi ar trebui să pregătească personalul angajat prin parcurgerea unui modul minim de specializare în tăieri aplicate vegetației urbane.
De la ora 10:30 întâlnirea a fost găzduită de dl. Adrian Bere-Semeredi, directorul Direcției de Mediu din cadrul PMT, întregul grup deplasându-se pe Bulevardul Mihai Viteazul colț cu str. Virgil Onțiu pentru a participa la o demonstrație de tăieri-model în coronamentul unui exemplar matur de Ulmus sp., aflat în apropierea sediului Direcției Apelor Banat.
La fața locului s-a analizat starea exemplarului luat ca studiu de caz și s-a constatat că exemplarul prezintă o coroană echilibrată, bine garnisită. S-a apreciat că anumite părți uscate din coroană sunt probabil rezultatul lucrărilor efectuate la rădăcină (asfaltare) în aniitrecuți, lucrări pentru care s-a intervenit prin tăieri de rădăcini, care au influențat declinul parțial al exemplarului. De asemenea, s-a constatat că anumite părți ale arborelui deranjează rețelele aeriene care traversează coroana și corpurile de iluminat urban aflate în proximitatea acesteia.
Dată fiind starea exemplarului analizat, specialiștii AsoP Vest și USAMVBT au concluzionat că sunt necesare doar tăieri de întreținere. În vederea pregătirii tăierilor aplicate în coronamentul exemplarului, muncitorilor responsabili cu toaletarea arborilor, angajați ai firmelor de întreținere a spațiilor verzi, le-au fost prezentate obiectivele și pașii urmăriți de intervenția cu tăieri în coroană. Astfel, au fost prezentate următoarele obiective:
- Eliberarea prin tăieri minime de crengi a zonei cu rețele și a celor din vecinătatea corpurilor de iluminat prezente în proximitatea coroanei;
- Eliminarea crengilor și a ramurilor uscate sau în curs de uscare (lâncede) precum și a celor care nu au o poziție firească în raport cu ansamblul coroanei;
- Eliminarea creșterilor ”lacome” și a crengilor din interiorul coroanei pentru a facilita pătrunderea luminii;
- Corectarea erorilor de tăiere efectuate în anii trecuți (tăierea cioturilor);
- Unde este cazul ușurarea fiecărui ansamblu șarpantă-crengi-ramuri pentru obținerea unui echilibru de greutate și evitarea frângerilor la vânt;
- Tratarea cu mastic cicatrizant a secțiunilor mai mari de 20 cm.
Reprezentanții AsoP Vest și USAMVBT au asistat și îndrumat efectuarea tăierilor până la finalizarea lucrării. Rezultatele se pot vizualiza în imaginea de mai jos,
Fig.1. Tăieri de întreținere în coronamentul unui Ulmus sp.
- Starea actuală a arborilor urbani este sensibilă și are nevoie de o atenție particulară, având în vedere lipsa din trecut a întreținerii permanente a vegetației din zonele stradale;
- Este necesară o planificare responsabilă a gestiunii arborilor urbani pe întreg teritoriul Municipiului Timișoara, bazată pe priorități și obiective, care să susțină o prelungire a calității și vieții arborilor. Pe lângă aceasta este recomandată o planificare pe termen mediu a viitoarelor aliniamente stradale, acordând importanță speciilor aclimatizate zonei și cu o valoare mare ecologică;
- Se recomandă organizarea unor întâlniri de lucru între reprezentații Direcției de Mediu din cadrul PMT, AsoP Vest, USAMVBT și angajații societăților comerciale care efectuează lucrări de întreținere spații verzi (SC Rogera SRL, SC Green City Andlive SRL) eventual și alți specialiști în domeniu, pentru a stabili un program pe termen scurt și mediu de administrare a vegetației urbane.
Această comunicare face parte din inițiativa Asociației Peisagiștilor din România- AsoP,
Filiala Teritorială Vest de a informa opinia publică referitor la întâlnirile de lucru organizate
în scopul promovării bunelor practici în administrarea spațiilor verzi din Municipiul
Timișoara.